Desi am fost un copil extrem de rasfatat, parintii mei au avut grija sa imi insufle si o oarecare independenta si libertate in alegeri. Totul a inceput cu finalizarea clasei a patra cand am primit intrebarea: “Ramai la scoala generala sau dai examen de admitere sa mergi la liceu pentru clasele 5-8?”. A sunat foarte interesant sa las in urma scoala generala si sa continui la liceu. Probabil decizia era oricum luata, dar m-au facut sa cred ca eu am hotarat ce urma sa se intample. 😊
Au trecut anii si iata-ma terminand liceul si inscriindu-ma la facultate. Imediat ce am simtit ca urmeaza o vara in care nu voi avea activitate, am hotarat sa ma angajez. Am fost uimita ca primul anunt la care am aplicat s-a si concretizat intr-un loc de munca. In acel moment a inceput parcursul meu de “cel mai tanar angajat” . De-a lungul timpului am tot avut aceasta titulatura care a fost si un avantaj, dar de cele mai multe ori mi-a adus dezavantaje.
La varsta de 21 de ani, in urma unui concurs format din mai multe etape, am preluat conducerea unei echipe, iar in timp am primit etichete mai mult sau mai putin placute, de forma “ esti prea tanara” ; “nu ai experienta” ; “nu imi poti spune mie ce sa fac, sunt mai in varsta decat tine”. Desi in unele cazuri ma afecta destul de mult din punct de vedere emotional, nu m-am dat batuta si am continuat sa imi exprim elegant si diplomat punctul de vedere. Lucru care s-a perpetuat si la alte locuri de munca in care am detinut pozitii care presupuneau coordonarea de oameni sau de procese.
Intotdeauna am avut un respect aparte pentru persoanele mai in varsta si tin minte ca de mica imi doream joburi unde sa fiu inconjurata de oameni maturi de la care sa am ce invata. Pana in momentul in care am realizat ca maturitatea, inteligenta emotionala, capacitatea de a lua decizii, dorinta de invatare continua si de dezvoltare nu tin de varsta.
Imi amintesc ca la o teza la limba italiana am avut de scris un eseu legat de conflictul dintre generatii. Atunci il raportam la vestimentatie, distractii si cam atat. In timp insa, am ajuns sa diger subiectul mai profund si sa il inteleg din mai multe puncte de vedere.
Ii voi lasa deoparte pe bunicii nostri care au prins razboaie, lipsa electricitatii s.a.m.d.
Ma voi raporta insa la generatia parintilor nostri care a fost destul de incercata si limitata din punct de vedere al liberei exprimari si a stimularii creativitatii. Iar cine iesea din tipare era aspru pedepsit. Ei au crescut si trait intr-o doctrina in care erau invatati ca nu se poate mai mult, te multumesti cu ce ai si traiesti ca sa…nu mori. Inevitabil, ne-au transmis si noua acest mod de gandire. A nu se intelege gresit, intotdeauna trebuie sa fii recunoscator pentru ceea ce ai, dar poti visa, spera, munci pentru mai mult.
Noi, cei nascuti intre anii 1980- 1995, am fost o generatie de sacrificiu. Am prins multe schimbari in ceea ce priveste tehnologia, de exemplu (de la telefonul cu fir la smartwatch pe care poti primi apeluri). Sau in ceea ce priveste stilul de viata. Am mers cumva pe linia inspirata de parinti (sa ai o casa, o familie, un serviciu bun si stabil), dar avand acces la informatie, am inceput sa ne dorim schimbari, doar ca ne este teama sa le facem.
Din pacate, nu am avut parte de educatie financiara si am crezut ca totul consta in a avea o locuinta si un loc de munca. Pentru multi anul 2020 a schimbat radical, cred, aceasta idee. Cel putin pentru mine cu siguranta. Am vazut cum in luna februarie admiram oameni pentru pozitiile pe care le ocupau in cadrul unor companii, iar in luna aprilie acele companii se inchideau si oamenii erau concediati.
In Romania, abia de cativa ani a aparut conceptul de “a lucra din pasiune”, “a avea mai multe surse de venit pentru a fi cat de cat in siguranta financiara” , “a fi antreprenor”. Lucruri care nu sunt pentru toata lumea, pentru ca pana la urma suntem diferiti si este foarte bine. Important e ca fiecare sa fie multumit cu alegerile pe care le face si acestea sa fie total asumate.
In cadrul experientelor de voluntariat despre care povesteam in articolul trecut, am intalnit multi tineri de 20-21 de ani care stiu foarte bine ce isi doresc de la viata si care fac, pe propriile picioare, pasi in directia aceasta pentru ca, cel mai important, ei cred in visul lor. Ceea ce pentru generatia mea nu a fost atat de la indemana. Si ne trezim acum ca am pierdut ani importanti din viata deoarece nu am crezut in noi, dar si pentru ca nu am avut acces la modele si mentori. Dar acum avem si consider ca niciodata nu este prea tarziu pentru a trai sau pentru a invata sa traiesti. Este doar o alegere!
Spre deosebire de modul in care am fost personal tratata de-a lungul timpului, eu am ales sa dau credit celor mai tineri decat mine, sa cer sfaturi de la ei, sa invat de la ei, sa pun in balanta informatiile pe care le am eu cu cele primite de la ei. Nu vreau sa ma culc pe o ureche si sa spun ca timpul meu a trecut si sa nu fac nimic din ceea ce imi face placere pentru ca nu am curaj. Am invatat de la cei tineri ca trebuie sa te lupti pentru ceea ce iti doresti si daca asta presupune sa faci niste schimbari si sa treci de la un statut la altul, e perfect ok.
Vreau sa invat in continuare de la oamenii din jurul meu tot ceea ce este mai bun si mai frumos, indiferent de varsta acelor persoane.
Ma bucur enorm ca am ales sa fiu inspirata de oameni tineri, in special din online, si mi-ar placea sa le multumesc personal pentru ca au contribuit la o trezire a mea 😊
Imi creste inima cand vad adolescenti sau tineri putin trecuti peste 20 de ani atat de cu picioarele pe pamant, siguri pe ei si pe visul lor. Si sunt convinsa ca il vor atinge, pentru ca ei aleg sa isi concentreze atentia pe linia de finish, nu pe obstacolele din drum.
Si ce ma bucura cel mai tare este sa vad tineri atat de implicati social, care isi doresc o lume mai buna si un popor mai educat! Oameni care inteleg ca traim in comunitati si este de datoria noastra sa incercam sa le facem mai bune!
Haideti sa lasam prejudecatile deoparte si sa invatam unii de la altii pentru o lume mai buna!
Comments